Omul nimeni
—
Nimic inainte si nimic-napoi…
Cazand sterg imagini si dezgrop uitarea.
In plete am colb si sub gene-mi tes nori,
Pe talpi e nisip si-n gand rade marea.
– –
Sunt cel ce ti-a fost si cel ce-o sa-ti fie
Fantasma de care te-ai lovit uneori…
De mine nici colbul nici marea nu stie
Si nici tu n-ai aflat in atatea-ntrebari.
– –
Mai dorm in vagon, mai ratez avioane…
Mai alerg pan’ la tine, mai visez inspre noi.
Ma cheama la ele zeci de peroane
Si-ti caut privirea cand lumea-ngheata sloi.
– –
Si ma-ntreb pentru ce tot strabat lumea-ntreaga…
Cand intreaga mea lume sade-n ochiul tau stang?
Si cat sa mai astept ca drumul sa-nteleaga
Ca la tine, nu-n zare, tot incerc sa ajung ?
– –
De ce-mi cumpar bilet inspre gari nestiute?
De ce ma imbarc in zboruri prelungi?
De ce strazile tac iar hartile-s mute…
Si toti spun numai ” mergi! ” , nu ” unde-ai vrea sa ajungi? ” .
– –
Nu vreau imbarcari spre niciun paradis;
Visez cod binar pe-un etaj de camin…
Mi-e bine, mi-e rau… mi-e mereu interzis,
E, desigur, prea mult… eu fiind prea putin.
– –
Sunt cel ce ti-a fost cand tu n-aveai nevoie
Si cel ce nu e la ore tarzii…
Mai rad si mai plang… si ma nasc anevoie
Ca sa mor iar la gandul ca de mine nu stii.
—
Posted in scrisori netimbrate having 1 comment »