Din moarte se naste un suflet ce moare
Din vocea ce tace…tipand mult prea tare,
Din dorinta de-a face amintiri din uitare
Din credinta zdrobita…din oameni de paie.
Din fiinta ce piere ca jarul mocnit
Din lumina ce arde un ochi adormit…
Din zeul iubirii ce iar a mintit
Din ingeri si demoni…un intreg infinit,
Din tot si din toate
Dar totusi…din nimic.

Doar cand omul va sti sa opreasca durerea
Si cand armele sale vor invata tacerea
Vom putea sa intelegem ce inseamna iubirea
Si cum poate o floare sa-ti redea fericirea
Pana atunci mai e insa…caci copii mai mor
Si prin tacerea noptii…chiar si florile dor.
Merg pe strada tacut,va vad numai pe voi
Sunteti sclavi zi de zi dar va credeti eroi
Eu va spun ca iubirea poate descatusa
Dar inchisi pe vecie voi preferati a sta…
Si atunci…ce conteaza caci copii mai mor?
Sau ca-n tacerea noptii chiar si florile dor?

As vrea sa mor si moartea sa ma spele
As vrea sa vad iar marea si s-aud doar tacere
Tu-mi spui acum ca moartea…ca moartea nu-i scaparea
Eu stiu ca moartea-i usa si dupa ea e marea.
Ascult tacut cum moartea ma cheama…sa ma scape
Ma-ndrept grabit spre dansa si simt marea aproape
Ajung pana la plaja…nisipu-l iau in mana
Da-i moarta marea noastra…asa o sa ramana.
Atunci te-aud plangand si ma intorc la tine…
Tu ma privesti duioasa si-mi spui ca va fi bine
Caci numai langa tine e marea noastra vie
Si numai langa tine simt briza cum adie.